Mihai Burciu, în vizită la Federația Internațională de Volei de la Lausanne!

Președintele CS Femina, Mihai Burciu, în vizită la Federația Internațională de Volei de la Lausanne:

Am avut onoarea să mă aflu în sediul Federației Internaționale de Volei de la Lausanne. Un sediu extraordinar, cu niște oameni importanți, dar simpli, cu o sală de conferințe cu un gust incredibil. Am participat la o sesiune de prezentare a federației, a voleiului mondial, al proiectelor de viitor.

O ocazie să pun întrebări în plen și chiar mi s-a răspuns și am primit recomandări ce scrisori și cui să expediez despre problemele din voleiul moldovenesc. Le-am spus despre cum se dau medaliile și diplomele în voleiul feminin, cum se organizează voleiul de plajă… și au rămas cam cu gust amar.

Cu siguranță voi apela la Dima Zagorneanu, în a transmite unele detalii, un raport despre ce ar trebui schimbat în voleiul moldovenesc. Aaaa și ca cireașă de pe tort, am făcut poză cu trofeul Campionatului Mondial 2014 din Italia!

Cel mai mult m-a impresionat ceea ce a spus Angelo Squeo (Directorul Volei Plajă). Mai întâi ne-a pus o întrebare, așa ca pentru masteranzi în sport:

Care este cel mai important și aplaudat moment în volei?

a) punct obținut prin atac
b) salvare prin apărare

Desigur, apărarea. Ni s-au prezentat câteva momente din unele meciuri, unde publicul din sală aplauda frenetic când una dintre echipe reușea să apere atacurile adverse, chiar mai mult decât punctele câștigate.

Un alt lucru important a fost declarația conducerii Federației Internaționale, precum că organizarea Campionatului Mondial masculin din Polonia 2014, a fost unul dintre cele mai frumoase evenimente sportive din istorie, la nivel de organizare și succes de spectatori la meciuri, unde pentur prima dată, s-a schimbat sala de volei pe un stadion de fotbal, cu zeci de mii de fani în tribune, mai jos veți putea observa ce emoții s-au trăit la Varșovia!

FINALA BRAZILIA – POLONIA

 

volei la fiv

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s