Se retrage Cristian Chivu, în lacrimi … plâng şi eu

chivu capitano

Nu scriu foarte des pe blogul meu, nu le am cu asta, dar de câte ori o fac, o scriu cu sufletul, cu ce simt, cu ce am făcut bun, ori cu ce alţii au făcut bun, şi nu mă uit la cuvinte, nici la ortografie, doar scriu şi scriu…

Azi scriu, nu am cum să nu scriu, despre Cristian Chivu, marele fotbalist român, el a spus ADIO marelui fenomen al omenirii – FOTBALUL, se retrage din activitatea de fotbalist, acordând pentru ultima dată un interviu TV din postura de jucător de fotbal, a făcut-o în lacrimi, într-un studiou din Milano, pregătit pentru interviul cu el…

A vorbit circa 4 minute despre cariera sa, emblematica lui carieră, după care lacrimile l-au cuprins, iar emoţiile au fost de nedescris… emoţii care le simt şi eu, ascult din nou interviul cu el, plâng şi eu…

Şi încep să-mi aduc aminte, eram un puşti… câţiva anişor, încă jucam fotbal la FC Unirea Horodnic, mama nu avea televizor, ascultam meciurile la un radio, rupt, legat cu scoci, cu o antenă improvizată, abia prindea semnalul România Actualităţi, dar aşa am putut asculta meciurile lui Cristian, mai întâi la Reşiţa, Universitatea Craiova, apoi marele lui debut la echipa naţională, dacă eu eram un puşti, el era un puşti puţin mai mare…

Când a debutat la echipa naţională, seara, un meci amical cu Cipru, în august 1999, am fugit la un vecin, am privit ambii la un televizor alb-negru…

A urmat Campionatul European din 2000… România vibra, tinerii din sate şi oraşe se îmbrăcau în galben… joacă Chivu, marea speranţă a României, intră pe teren cu Anglia… şi marchează…. nu vă pot descrie bucuria!!!

Marele meu fotbalist, om, tânăr, român, a ajuns la Ajax Amsterdam. Eram deja în spania, în Valencia. Spaniolii joacă un meci din Liga Campionilor cu Ajax. Pe teren este Cristian Chivu, cu banderola de căpitan. televiziunea spaniolă nebuneşte, Valencia are zeci de ocazii de a marca, dar peste tot este Chivu, ce nu apără portarul, scoate Chivu de pe linia porţii, românul era pe limba comentatorilor la fiecare fază…

Au urmat mii de articole şi zeci de meciuri minunate, la AS Roma şi Inter Milano, unde Cristian a fost căpitan, a fost lider, a fost erou, era românul Cristian Chivu!!!

O seară tristă este astăzi, 31 martie 2014, Cristian se lasă de fotbal şi va începe… aşa cum a spus şi el, viaţa de după, ori, o nouă viaţă…

Sănătate Cristian, ai fost un mare român, mare om, mare fotbalist, mare sportiv, mare căpitan, să ai sănătate să te bucuri de familie şi de cei dragi până la adânci bătrâneţe.

Cele mai bune gânduri, de la Chişinău, de la un român pentru un român!

Reclame

Un gând despre &8222;Se retrage Cristian Chivu, în lacrimi … plâng şi eu&8221;

  1. chivu?! un fotbalist mediocru dar care a avut sansa sa evolueze intr-o super echipa. a rezistat la inter fiindca a fost serios din punct de vedere profesional

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s