Dorim o societate sănătoasă şi de succes, nu una bolnăvicioasă şi periculoasă

betie-9-o-folosesc1

O săptămână foarte importantă … încă neterminată, 12-18 august 2013, pe meleaguri basarabene! În noaptea de marţi spre miercuri, pe Şosea Munceşti din capitală, se întâmplă un accident rutier groaznic.  Opt tineri și-au pierdut viața. Un automobil marca Renault s-a izbit într-un copac, iar în urma impactului șase persoane au murit pe loc. Alte două persoane au fost luate de serviciile medicale de urgență, însă au murit în drum spre spital. Cei 8, trei fete și cinci băieți, aveau vârste cuprinse între 17și 24 de ani, și erau domiciliați în Revaca, municipiul Chișinău, și Floreni, raionul Anenii Noi.

Desigur, tragedie, durere, presa a scris pagini lungi şi amare. Doliul este pe chipurile tuturor din această ţară, au fost tineri şi frumoşi. Condoleanţe familiilor şi odihnă lor.

Însă, apare o gravă problemă, un pas nechibzuit făcut de autorităţile publice, locale şi centrale. Imediat după accident şi-au dat seama că ar trebui să facă ceva. Au început cu şedinţe, planuri, recomandări, ordine, poliţişti mai mulţi pe străzi, marcaje rutiere vizibile, operaţiuni „Nopţi colorate”… Ba mai mult de atât, au anunţat că familiile celor decedaţi în acest accident cumplit să primească ajutor financiar!!!

Da, poate este bine, oricine are nevoie de bani în aşa clipe grele, înmormântare, datorii, greutăţi… Însă, este doar un gest de PR ieftin al autorităţilor, care încearcă să-şi cerşească votul la viitoarele alegeri pe seama lacrimilor altora. Mai mult de atât, veţi spune că sunt rău la inimă pentru ce voi scrie acum, de ce din banii publici să achităm înmormântările a unor tineri care au băut până au intrat în stare de inconştienţă, care s-au destrăbălat până dimineaţă, ca apoi să urce la volanul unui bolid al morţii, să pună viaţa în pericol a altor persoane care poate în acea noapte tranversa o stradă venind de la o farmacie, mergea pe trotuar venind de la locul de muncă, ori mergea pe carosabil cu bicicleta spre locul de lucru? Oare, toţi tinerii care mor zilnic în accidente de muncă pentru aşi hrăni familiile, toţi copiii şi tinerii care-şi pierd viaţa din diferite boli fără lecuire ori greşeli ale medicilor, famiile lor cu ce sunt mai prejos că nu primesc şi ei ajutor financiar pentru înmormântarea celor „plecaţi”? Sau aceştia nu au ajuns la TV, iar PR-ul josnic al autorităţilor nu a fost necesar de-l aplicat?

Tineri-beti

OK, mergem mai departe. În seara zilei de joi, 15 august, la Sofia (Bulgaria), sportiva moldoveancă Emilia Budeanu, a câştigat MEDALIA DE AUR la Campionatul Mondial de lupte Under 20. Emilia Budeanu a câştigat medalia de aur după ce a trecut în finala probei de 44 de kg de reprezentanta Statelor Unite, Erin Simone Golston, cu scorul pe reprize de 2-7, 8-0. Budeanu a avut un parcurs impecabil până la câştigarea medaliei, trecând în optimi de reprezentanta Turciei, Evin Demirhan, cu scorul de 9-1, în sferturile de finală a eliminat-o pe chinezoaica Liqiong Xie cu scorul de 7-0, iar în semifinale s-a impus în faţa mongolezei Munkhtsetseg Ganbold cu scorul de 8-0.

Emilia Budeanu

Ministerul Tineretului şi Sportului o va premia pe sportivă cu 30 000 de lei pentru această performanţă şi o bursă lunară de 6000 lei pe durata unui an calendaristic.

Ştiţi cum s-a antrenat această sportivă cu câteva zile în urmă, la Chişinău, înainte de a pleca la Sofia? Vă arăt cum, nu prin vorbe, prin imagini. Veţi vedea mai jos o fotografie, din curtea unei şcoli din capitală, lângă un gard, pe un beton ciuruit de gerurile a zeci de ani trecuţi, prin frunzele bătrânelor tufe netunse de pe marginea unui aşa spus teren sportiv.

Budeanu Emilia 3

Să nu uităm nici de locul 10 ocupat de atletul Ion Luchianov în finala probei de 3000 m cu obstacole de la Campionatele Mondiale de la Moscova, care numai el ştie cum încă rezistă de atâţia ani, cu bani din proriul buzunar, pentru a duce onoare ţării pe marile arene ale lumii.

Acum stăm şi ne întrebăm? Ce facem cu banii publici? Sau îi dăm în mod egal la toţi părinţii care şi-au pierdut copiii, tinerii, în diferite modalităţi accidente rutiere, de muncă, boli, sau nu îi dăm la niciunul.

Sau ne gândim cum să impliementăm programe sportive, construirea sălilor de sport, în loc de baruri, karaoke, discoteci şi alte locuri de destrăbălare, pentru a contribui la clădirea unei societăţi sănătoase, performante, educate… şi nu a continua să susţinem incultura, bădărănia şi pericolul.

Asta e. Al vostru Mihai Burciu, reporter Jurnal.md şi Preşedinte al Clubului Sportiv de fete Femina Chişinău. Dacă vreţi judecaţi-mă, dacă nu, alăturaţi-vă şi distribuiţi articolul pe facebook!

Pa!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s