Mulţumesc că aţi fost lângă mine :*

Posted: 08/03/2011 in MITZy in PRESA

Deşi m-am retras din activitate cu mult timp în urmă, după accidentarea suferită la SC Requena, în anul 2008, nu pot uita clipele frumoase petrecute pe terenul de fotbal, de aceasta, deşi nu este chiar bine venit, am încercat să mai pun odată ghetele în picioare pentru a juca un meci de fotbal.

Asta am şi făcut, nimic special şi deosebit, am fost selecţionat în echipa de fotbal în sală a postului TV din Chişinău, “JurnalTV”, prima televiziune de ştiri din Basarabia. O echipă formată pentru o competiţie amicală, între mai multe instituţii publice şi private din capital Moldovei.

Astfel, la data de 5 martie, coincidenţă, când “JurnalTV” a împlinit un an de la lansarea pe piaţă, organizatorii competiţiei sportive au programat meciul JurnalTV vs. AGEPI (Agenţia pentru Proprietatea Intelectuală).

Cu frică să nu se declanşeze din nou problemele cu piciorul, am intrat pe teren alături de colegii jurnalişti, o onoare să fiu alături de Alex Luca, prezentatorul meu preferat de la JurnalTV.

Meciul nu a fost unul prea strălucit pentru noi, am fost învinşi cu 6-2, însă marea bucurie a venit din tribune, unde mi-au fost alături o mulţime de fiinţe dragi din Chişinău.

Fetele de la “Golul Leoaicelor”, (galeria echipei FC Costuleni), Dorina Bagrinovski, Diana Rotaru şi Elena Lavric!

Fetele de la Proiectul “MISS Divizia Naţională, Gaby Diaconu, Alisa Rîbac, Angela Creţu şi Lenutza Postolachi!

Handbalistele de la HC Tarpan Chişinău, care exact în acea zi au cucerit titlul de campioane naţionale la junioare, învingând Tiraspolul în finală, ele au lăsat petrecerea cuvenită lor şi au stat în tribune susţinându-mă, Iana Soloviova, Olesea Donici, Victoria Andriuţă, Doina Sula, Olga Camis, Iulia Struţa şi Irina Covriga.

Mulţumesc tuturor!

Comentarii
  1. olesea spune:

    Mitzy tu eshti cel mai bun portar!! bravo!!!!

  2. Masha spune:

    or mai fugi de fete or nu )))) super !!

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s